Antón Lamazares (Galicia, 1954) este un pictor spaniol din "generación de los 80" ca si José María Sicilia, Miquel Barceló sau Víctor Mira. In lucrarile sale, pe lemn sau pe carton, el creeaza un limbaj propriu prin prelucrarea suprafetei si prin experimentarea cu lac si alte materiale. Stilul sau se dezvolta de la un inceput jucaus expresionistic, catre arta informala si abstractie. In lucrarile sale cele mai noi se arata o tendinta minimalista, in care se integreaza dialogul intre suflet si amintire, senzualitate si spiritualitate, ca si  intre onirism si poezie. Lucrarile sale au o larga raspindire internationala; sint expuse in multe orase din diverse continente si se afla in mari musee ca de exemplu in Museul National Reina Sofía, in Centrul de Arta Contemporana al Galitiei si in Museul de Arta Contemporana din Madrid, precum si in numeroase colectii particulare si fundatii de arta.

Anii de inceput: Pictura si Poezie
(Galitia, 1954-1977)

Lamazares s-a nascut pe 2 ianuarie 1954 in Maceira, un sat in Lalín (Pontevedra, Galitia); atmosfera satului a lasat urme adinci in imaginatia si in dezvoltarea sa creatoare. Intre 1963 si 1969 frecventeaza scoala franciscana afiliata manastirii franciscane din Herbón, perioada in care se dedica cu patos lecturii clasicilor latini si greci. Catre sfirsitul anilor 60 incepe sa scrie poezii si se imprieteneste cu scriitorul Álvaro Cunqueiro, precum si cu pictorul Manuel Pesqueira, care devin persoanele cele mai apropiate. El se hotareste sa invete autodidactic pictura si incepe in 1972 prima calatorie de studii artistice, in care studiaza in special pe Van Gogh, Paul Klee, Rembrandt si Joan Miró, iar acestor maestrii venerati li se vor adauga apoi si Antoni Tàpies, Manuel Millares, Alberto Giacometti, Francis Bacon, precum si arta oceaniei si arta mediavala.

Dupa reintoarcere se angajeaza in Barcelona ca lucrator la constructii si se concentreaza in special pe colectiile de arta romanica din Museo Marés si din Museu Nacional d'Art de Catalunya. Apoi calatoreste la Madrid unde reia contactul cu maestrul sau Laxeiro. Se imprieteneste de asemenea cu poetul Carlos Oroza a carui prietenie va deveni esentiala pentru pictorul Lamazares: impletirea picturii cu poezia va reprezenta o constanta a operei sale.

In 1973, la virsta de doar 19 ani, isi expune deja picturile in expozitii colective si personale. In 1975 trebuie sa inceapa stagiul militar in cadrul marinei din in El Ferrol. La 27. September al aceluiasi an va fi demoralizat aflind de ultimele victime impuscate de regimul lui Franco; unul dintre condamnatii impuscati, Humberto Baena, din Pontevedra, era un prieten al lui. Lamazares cade intr-o adinca depresiune si va fi internat la psihiatrie; in aceasta perioada scrie volumul de poezii Adibal.

De la expresionism si  Arte Povera catre pictura cu doua chipuri
(Madrid-New York, 1978-1989)

In 1978 se muta la Madrid und stringe o prietenie puternica cu pictorul Alfonso Fraile, critic de arta si cu poetul Santiago Amón, precum si cu neurologul Alberto Portera, membru al unei grupe de artisti –scriitori, regizori, musicieni si pictori– si pe a carui mare proprietate din provincie in Mataborricos acestia se intilnesc la sfirsit de saptamina si unde Lamazares in 1979 isi organizeaza o expozitie in aer liber.

Anii de dupa 1980 sunt  marcati de o munca intensa si de p mare raspindire a lucrarilor sale:  inca inainte de a implini 30 de ani si-a cistigat deja Lamazares un loc in lumea artistica atit din Spania cit si pe plan international. Figurile din picturile sale sint reprezentate cu inspiratie jucausa si visatoare, linie impresionistica, cromatica intensiva si originalitate puernica. Opera sa este expusa  in Galeria Juana Mordó din Madrid, la Elisabeth Frank in Belgia si in Sala Gaspar in Barcelona. Beneficiind de o bursa Fulbright va trai pentru doi ani in New York, pictura sa dezvoltindu-se catre o conceptie mai pura si orientata spre material, fiind expusa in Galeria Bruno Fachetti din New York. Traieste intre locuintele din New York si din Salamanca si calatoreste in 1988 in Asia Mica –vizitind templul lui Apollo din Didyma, ca omagiu pentru Hyperion al poetului Hölderlin– si apoi la Istanbul. Acola va fi adanc impresionat de bisericile bizantine si de iconografia lor, care se regaseste apoi in noile sale opere realizate prin alaturarea multor piese de lemn si pe care le va prezenta in Galería Miguel Marcos. In 1990 concepe o noua serie pe care o denumeste bifrontes (cu doua chipuri), deoarece se pot privi pe ambele parti.

Arta sculpturala si marile formate
(Paris-Madrid, 1990-2003)

Intre 1990 si 1991 Lamazares se afla prin bursa Cité des Arts in Paris si va deschide in 1991 un mare atelier in Madrid in care lucreaza la seriile Gracias vagabundas (Gratiile ratacitoare) si Desazón de vagabundos (Nelinistea vagabonzilor). In 1993 face cunostinta personala cu Tàpies si publica un interviu cuprinzator realizat cu ocazia premierii acestuia cu Leul de Aur in cadrul Bienalei din Venetia. Invitat de Centrul de arta contemporana al Galitiei ramine din mai pina in noiembrie in Galitia unde picteaza seria Gracias do lugar: Eidos de Rosalía, Eidos de Bama (Farmecul locurilor: Sesurile Rosalíei, Sesurile de la Bamas). Din iunie si pina in noiembrie 1997 picteaza in aer liber in Santa Baia de Matalobos Bés de Santa Baia. In 1998 picteaza in Madrid seriile Titania e Brao, un omagiu dedicat verii castiliene, apoi Pol en Adelán. El executa in afara de acestea lucrari grafice ca de exemplu litografii pentru ilustrarea celor cinci texte ale lui Martín Garzo in albumul de arta El Canto de la Cabeza sau cele care acompaniaza Itinerarium lui Egeria, ultima fiind premiata de Le Monde Diplomatique cu titlul Cartea Anului. In 2001 realizeaza o expozitie imensa intitulata Un saco de pan duro (Un sac plin de paine uscata) in portul orasului A Coruña.

Lucrarea sa va fi aleasa de ministerul de externe in promotia programului reprezentind "Arta spaniola in strainatate" (SEACEX), impreuna cu cea a altor artisti spanioli cum ar fi Antonio Saura, Martín Chirino, Joan Hernández Pijuan, Millares, Pablo Serrano, Jorge Oteiza oder Tàpies. Lamazares calatoreste la Florenza si la Assisi spre a se apropia de operele de arta ale Renasterii, precum si de universul sfantului Francisc, caruia ii va dedica noua sa serie Follente Bemil.

De la abstractie catre minimalismul poetic
(Berlin, incepind din 2004)

Lamazares se muta la Berlin, unde va locui incepind din 2004. Dupa moartea tatalui sau incepe seria E fai frío no lume (Este frig in foc). El realizeaza mari expozitii in Serbia si de asemenea in Museul Kiscelli (o cireasa) din Budapesta. Dupa acestea se dedica seriei Domus Omnia si participa cu grafica sa in alte doua Albume de arta cu poezii ale lui Oroza: o serigrafie in Deseo sin trámite si cinci litografii in Un sentimiento ingrávido recorre el ambiente.

In 2008 expune Horizonte sin dueño (Orizont fara proprietar) in Galeria Nationala a Iordaniei (Amman) si o antologie a lucrarilor sale grafice la Instituto Cervantes in Damasc (Siria), unde poetul Taher Riyad ii dedica Cantos de Lamazares, o colectie de poezii. In 2009 isi expune opera in New York in Queen Sofía Spanish Institute, precum si in Orense (Spania) in Centrul de cultura al deputatilor. El participa de asemenea la expozitia calatoare dedicata pictorului Vicente Aleixandre si este onorat cu premiul Laxeiro pentru opera sa de viata si pentru recunoasterea sa internationala. In 2010 lucrarea sa va fi expusa in biserica universtatii din Santiago de Compostela, precum si in Tui, in cadrul Festivalului international al filmului Play-Doc unde se va prezenta filmul documentar Horizonte sin dueño. Fimul turnat de Nayra und Javier Sanz (Rinoceronte Films), este un parcurs prin universul picturii, al poeziei si al naturii, din perspectiva lui Antón Lamazares.